luni, 9 februarie 2009

"Păsărilă, salută-l pe Cătălin! Câini până la moarte şi dincolo de ea!"


Moartea lui Marian Cozma a provocat o adevărată dramă, atât în Ungaria, cât şi în România.

Toate meciurile de handbal programate ieri au început cu momente de reculegere, iar “Arena Veszprem” a devenit loc de pelerinaj.

Fanii formaţiei, dar nu numai ei, s-au adunat acolo pentru a aprinde lumânări şi a spune o rugăciune. Doar atât mai puteau face.

De partea cealaltă, în România, fanii lui Dinamo, echipă pentru care Cozma a e voluat între 2002-2006, au ţinut la rândul lor să-i aducă un ultim omagiu fostului handbalist.

Suporterii din Ştefan cel Mare s-au adunat aseară la stadion şi au aprins lumânări în memoria lui Păsărilă.

Un banner uriaş pe care stătea scris mesajul "Păsărilă, salută-l pe Cătălin! Câini până la moarte şi dincolo de ea", a fost postat la intrarea în Complex.

Astfel, fanii câinilor dau încă o dată dovada că ştiu să-şi aprecieze şi să-şi respecte fostele glorii. Cozma intră în galeria îngerilor din Ştefan cel Mare şi va rămâne pentru totdeauna în memoria fanilor dinamovişti, alături de Unicul Căpitan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

astept curios com-urile dvs, ...